Premieră pentru R. Moldova: Patru pacienți cu afecțiuni cardiace severe, operați cu succes
Aureliu Batrînac, director medical, chirurg cardiovascular: „Am operat patru pacienți maturi cu malformații cardiace congenitale (înnăscute). Astfel de intervenții chirurgicale se fac mai rar, deoarece majoritatea se operează la vârste fragede (3-5 ani), iar două dintre cazurile operate inclusiv se întâlnesc foarte rar. În premieră pentru noi am operat o pacientă de 23 de ani cu o anomalie rară de arteră coronară, și anume artera coronară stângă, care își avea originea de la artera pulmonară, pe când în mod normal această arteră își are originea din aortă”.
O altă operație a fost realizată unui tânăr de 33 de ani, aflat în stare gravă, în fază terminală. Acum câțiva ani, el a apelat la clinici din Moscova și Kiev, însă i-a fost refuzată intervenția chirurgicală.
Aureliu Batrînac, director medical, chirurg cardiovascular: „Am ezitat și noi să îl operăm inițial, dar intervenția era ultima soluție pentru a-i salva viața. Am apelat la ajutorul profesorului Afksendiyos Kalangos – un nume recunoscut la nivel mondial, în special în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice, cu o vastă experiență în domeniu. Pentru realizarea acestor intervenții complicate trebuie să fii înzestrat cu cunoștințe necesare și asta se referă la întreaga echipă”.
Intervențiile chirurgicale au fost pe cord deschis și au durat fiecare în jur de cinci ore. Toți cei patru pacienți sufereau de malformații cardiace rar întâlnite, vicii dobândite la naștere, motiv pentru care ar fi trebuit să fie operați cu mai mulți ani în urmă. Aceasta le-a făcut misiunea doctorilor și mai complicată. Pentru a efectua cele patru intervenții, echipa medicală locală a colaborat cu un cardiochirurg din Grecia, specialist cu renume în domeniul chirurgiei de profil.
Afksendiyos Kalangos, prof. chirurg cardiovascular, Grecia: „Operațiile de salvare a valvei sunt foarte importante, deoarece astfel evităm implantul mecanic. Implanturile implică mai multe complicații și mult mai multe riscuri pentru pacienți, pe termen lung”.
În sala de operații, 10 specialiști au fost gata să intervină în cazul apariției unor eventuale complicații.
Andrian Rotaru, chirurg cardiovascular: „Intervențiile respective sunt de o complexitate deosebită. Toate au fost efectuate prin intermediul circulației extracorporale. Au fost utilizate echipamente de ultimă generație și consumabile costisitoare, care ne permit să efectuăm operații complicate”.
Toate operatiile au fost un succes, iar după recuperare pacienții se pot bucura din nou de viață. Potrivit statisticilor, 1 din 100 de locuitori ai Republicii Moldova se naște cu malformații cardiace. Datele arată că aproape 400.000 de moldoveni au fost diagnosticați cu diverse afecțiuni ale aparatului circulator.